Motivation SRL
Pentru a oferi modele de incadrare integrata in munca pentru persoanele cu dizabilitati si pentru a genera venituri care sa sustina programele de suport oferite de Fundatie in beneficiul persoanelor cu dizabilitati am initiat si dezvoltat intreprinderea sociala Motivation Romania SRL. Intreprinderea sociala are statut de unitate protejata – in cadrul acesteia peste 30% dintre angajati sunt persoane cu dizabilitati.
Conform legii 448/2006, costurile tuturor produselor si serviciilor achizitionate de la o unitate protejata pot fi deduse integral, in limita taxei datorate la stat de unitatile economice publice sau private cu peste 50 de angajati care nu au angajate persoane cu dizabilitati in procent de 4% din numarul total de angajati.Motivation Romania SRL a inceput cu productia de fotolii rulante personalizate in anul 2001.
In paralel cu incetarea productiei si reorientarea spre distributia si adaptarea scaunelor rulante, am adaugat alte servicii ca: adaptarile auto pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii (serviciu acreditat de RAR), Centrul de Tehnologie Asistiva, sera Motivation, tipografia digitala motivation2print, serviciul de recrutare si integrare in munca a persoanelor cu dizabilitati.


