CE FACEM VARA ACEASTA

Au inceput taberele Motivation pentru recuperare activa!

In iulie-august Motivation organizeaza 11 tabere de recuperare activa pentru persoanele cu dizabilitati motorii. Principiul este simplu: invatand sa se descurce intr-un mediu necunoscut, beneficiarii capata incredere in fortele proprii si reusesc sa se adapteze mult mai usor la noua situatie intr-un mediu familiar.

 

 

 

Pentru copiii si tinerii dezinstitutionalizati de Motivation, taberele de o saptamana pe care le organizam la Tabara Motivation de la Varatec – Neamt, sunt un prilej pentru ca ei sa isi poata face noi prieteni, sa se joace in aer liber si sa viziteze locuri noi. Primii care s-au bucurat de vacanta au fost copiii din casa de la Cornetu, care au facut lungi plimbari in natura, s-au jucat in iarba si au vizitat manastirea Varatec.

 

 

 

Copiii nostri sunt sportivi Special Olympics!


Cinci dintre tineri dezinstitutionalizati de Motivation au participat in acest an de la Jocurile Nationale Special Olympics, dedicate exclusiv persoanelor cu dizabilitati intelectuale. Ancuta, Mihaela, Nicoleta, Edi, Marian si Florin au fost la Satu Mare in perioada 18-21 iunie, de unde s-au intors cu 11 medalii.

Mihaela, Nicoleta, Edi si Florin vor incepe, din iulie, antrenamente zilnice la atletism si bocce pentru a merge pregatiti la Jocurile Mondiale de Vara Special Olympics 2011 organizate la Atena, unde vor participa alaturi de 7.500 de sportivi din toata lumea. Multumim inca o data companiilor si persoanelor care au raspuns apelului campaniei de strangere de fonduri initiata de Fundatia Vodafone Romania. Cu ajutorul donatorilor campaniei, s-au strans 9.700 EUR, suma ce va acoperi aceste antrenamente!
Poti sa ii ajuti in continuare pe unul din cei 25 de copii si tineri aflati in grija Motivation! Pentru fiecare dolar donat de tine incepand de la 1 iulie, partenerii nostri din Alianta IMPACT vor dona un dolar!  Acum, transferul donatiei tale pentru unul dintre copiii sau tinerii de la Motivation se poate face mai usor cu ajutorul PayPal.

Iti multumim ca esti alaturi de noi!

 

Motivation SRL - castigatorul concursului Antreprenor in Romania

Motivation SRL, intreprinderea sociala infiintata de Motivation pentru a oferi modele de incadrare integrata in munca pentru persoanele cu dizabilitati si pentru a genera venituri care sa sustina programele Fundatiei, a primit marele premiu al concursului Antreprenor in Romania, un proiect HotNews.ro derulat impreuna cu Banca Transilvania si casa de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii. Motivation SRL distribuie echipamente de mobilitate personalizate, realizeaza adaptari auto pentru persoanele cu dizabilitati si ofera servicii de formare in domeniul dizabilitatii, consultanta privind accesibilizarea spatiilor si tipografie. Votul publicului a adus Motivation SRL si locul trei al concursului, dedicat afacerilor care nu si-au pierdut entuziasmul si optimismul pe timp de criza.